prună

/'pru.nə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din latină prūna.

fructul prunului, drupă de formă alungită, de culoare vânătă sau gălbuie, cu sâmbure mare.

Sinonime: (bot.) (reg.) poamă, (Mold. și Bucov.) perjă

/ˈpru.na/

substantiv?

Din prună.

„Din prună cânească nu faci zamă dulce.”Natură Mâncare și băutură
„Pentru o perjă (prună) alungă cioara trei hotare, și, dacă n-o prinde, o dă du sufletul tată-său.”Bani și avere Animale Familie
„Pleacă ca cățeaua la prune.”Animale Mâncare și băutură
„Cioara tot cioară, ia pruna și zboară.”Animale Natură
„Din pruna cânească nu faci zamă dulce”Natură
„Prune necoapte nu se mănâncă”Mâncare și băutură
„Cu pruna în gură”Vorbă și tăcere
„Pruna nu cade departe de tulpină”Familie
„Pruna și arușește agonia, are verm nă”Natură
„Plecă ca cățeaua la prune”Animale

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică