pizmă

/'piz.mə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din greacă medie πεĩσμα (peisma, „ciudă”), parțial prin intermediul slavă pizma.

sentiment de nemulțumire egoistă provocat de situația cuiva în societate sau de calitățile cuiva; invidie; ciudă.
sentiment de animozitate ascunsă (față de cineva); pică; ranchiună.

„Cine va umbla cu pizmă, își va sparge singur cizma.”Minciună și înșelăciune Înțelepciune și prostie
„Cu pizma nu o scoate nimeni la căpătâi”Prietenie și dușmănie
„Pizma este ca cariul în inima copacului”Prietenie și dușmănie
„Pizma nu știe cinsti cele de folos”Prietenie și dușmănie
„Nu te lua cu nimeni în pizmă”Prietenie și dușmănie
„Pizma este netrebnică și rea”Prietenie și dușmănie
„Intrigantul de pizmă, când nu izbutește, crapă de necaz”Înțelepciune și prostie
„Zavistia îndată, după pizmă se arată”Minciună și înșelăciune
„Pizma o îndărătnicie la cele ce nu pricepem, când nu vrem”Minciună și înșelăciune
„Pizma nu cunoaște nici o îndurare”Minciună și înșelăciune
„Pizma se mărește când omul se mâhnește, de norocirea”Minciună și înșelăciune
„Pizma și zavistia te sghirie la inimă cu ghiare de lei”Minciună și înșelăciune
„Pizma ficații ți-l mănâncă, ca molia pe haine”Sănătate și boală
„Teme-te mai mult de pizma rudei decât”Familie
„Datoria veche nu-i rea, numai pizma”Bani și avere Familie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică