mormânt

/mor'mɨnt/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din latină mŏnŭmentum sau mŏnĭmentum; r, prin disimilare, sau și prin încrucișare cu mor, confer sard. morimentu (Atzori 237), provensală morimen.

groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva.
monument funerar.

Sinonime: 1: groapă, (livr.) sepultură, (italienism înv.) tombă

/mor.mɨn'ta/

verb?

Din mormânt.

Caz	Singular	Plural
verb	mormânta	mormântau

„Recunoștința e o floare care crește pe mormânt.”Moarte Prietenie și dușmănie Natură
„N-are cer, n-are pământ, șade ca într-un mormânt.”Moarte
„Vierme se găsește și în mormânt de piatră.”Moarte
„Gura lumii numai mormântul o astupă.”Vorbă și tăcere
„A căscat ca baba (mătușa) la mormânt”Femeie și bărbat Moarte
„Na plânzi pe mormântul altuia”Moarte
„A fi secret ca mormântul”Vorbă și tăcere
„A băga pe cineva în mormânt”Moarte
„A fi ca un mormânt văruit”Minciună și înșelăciune
„Ca mormintele de piatră, ce pe din afară foarte frumoase, iar înăuntru putrede”Moarte
„Nu plânge pe morminte, că nu te doare”Moarte
„Ca mormintele de piatră, ce pe din afară foarte frumoase”Moarte
„Și ninge, ninge, ninge peste morminte.”Moarte Natură — atmosferă bacoviană

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică