minciună
/minˈʧju.nə/Etimologie
Din latină mentiō < *mentitiōnem, redus la *mentiōnem.
Definiții
- denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva.
- deprindere de a minți.
- înșelăciune, vicleșug.
- ficțiune, născocire, plăsmuire.
- (la pl.) fleacuri, nimicuri.
- minciunică.
Exemple
- Tot ce-a spus e o simplă minciună.
- A spune minciuni.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | minciună | minciuni |
| genitiv-dativ | minciunii | minciunilor |
| articulat | minciuna | minciunile |
Sinonime: 1: invenție, neadevăr, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.), 3: amăgire, eres, erezie, iluzie, pătlagină, 4: scornitură, născocire, 6: minciunea
Antonime: adevăr