mazăre

Etimologie

Origine necunoscută. S-a identificat cu dacicul μοζουλα (mozoula) menționat de Dioscorides (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522; Tocilescu, Dacia înainte de romani, București, 1880, 569; Philippide, II, 720; Capidan, Raporturile, 537; Weigand, BA, III, 236); dar, pe de o parte, acest nume desemnează cimbrul, a cărui asemănare cu mazărea nu este convingătoare; și, pe de altă parte, Jokl, Litteris, IV, 200, cf. Sandfeld 95, a demonstrat că trebuie să se citească μιζουλα (mizoula). S-a presupus un tracic *mazala (Pascu, I, 190) sau *mazela (Diculescu 207); o sursă anterioară indoeuropeană (Lahovary 123 și 336). În fine, derivarea din turcă (persană) maş nu pare posibilă fonetic (Roesler 598). Legătura cuvântului român cu albaneză modhullë („mazăre”) (Meyer 284; Tiktin; Rosetti, II, 119) pare evidentă, dar nu lămurește mult originea cuvântului (derivarea română din albaneză nu e posibilă; mai sigur este că ambele cuvinte conduc la o sursă comună). Ar putea fi vorba de un cuvânt balcanic, din aceeași familie cu slavă zrŭnu, zerno („boabă”), lituaniană žirnis („mazăre”); dar trebuie stabilită mai întâi originea plantei și a cultivării ei.

Definiții

1. (bot.) (Pisum sativum) plantă erbacee de cultură, din familia leguminoaselor, cu flori albe sau trandafirii și cu semințe sferice, comestibile, închise în păstăi.
2. (p.restr.) păstăile (cu semințe) sau semințele comestibile ale acestei plante; (p.ext.) mâncare pregătită din aceste semințe.

Declinare