lacom

/ˈla.kom/

adjectiv?

Etimologie

Din slavă (veche) lakomŭ.

(adesea adverbial) care mănâncă și bea cu poftă exagerată; căruia îi place să mănânce mult, mâncăcios.
(fig.) (urmat de determinări introduse prin prep. „la”, „de”, „după”) avid, nesățios.

„Câinească e gura și lacom: sunt ochii la pogace.”Vorbă și tăcere Mâncare și băutură Animale
„Omul lacom e ca și calul care, cum trece drumul”Mâncare și băutură Animale
„S-a uitat cam lacom în fundul paharului”Mâncare și băutură
„Lacom la bogăție și sărac la minte”Bani și avere Înțelepciune și prostie
„Lacom tânăr, cerșitor bătrân”Bani și avere Timp

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică