izvor

/izˈvor/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din slavă (veche) izvorŭ.

apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului; fântână.
loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor, o apă curgătoare; începutul unui râu; obârșie.
sursă de lumină sau de căldură.
(fig.) lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă.
document, text original (istoric, științific).

„Cum e fața liniștită a izvorului curat, așa-i viața celui ce-i cu Cerul împăcat.”Natură Înțelepciune și prostie Femeie și bărbat
„Ca o fântână fără izvor.”Natură Sănătate și boală
„Popa până și în pridvor cată să aibă izvor.”Bani și avere
„Dorește ca cerbul de izvoare.”Natură Dragoste și iubire
„Apa când se tulbură din josul izvorului, poți găsi”
„A scoate ca apa din izvor”Natură
„Ca o fântână fără izvor”Natură
„Izvoarele curg în sus”Natură
„Sfatul celui înțelept, izvor de viață, de aceea de el să te”Înțelepciune și prostie
„Ca apa de izvor”Natură
„Dorește ca cerbul de izvoare”Natură
„Apa din nouă izvoare, scoasă în miez de noapte, pe lângă”Natură
„Dragostea din părinți e izvor nesecat.”Dragoste și iubire — Iubirea părintească nu se termină niciodată.
„Dragostea tânără e ca apa de izvor.”Dragoste și iubire — Prima iubire e curată și proaspătă.

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică