ispravă

/isˈpra.və/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din slavă (veche) isprava, bulgară изправа (izprava).

faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; (p.ext.) aventură.
(ir.) poznă, năzdrăvănie.
rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă.

/is.prə'vi/

verb?

Din slavă (veche) ispraviti.

(v.tranz. și refl.) a duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza.
(v.tranz.) a face să se prăpădească, să dispară.

Caz	Singular	Plural
verb	isprăvea	isprăveau

„Multe știe, multe croiește, și nici una nu isprăvește.”Înțelepciune și prostie
„La multe cine gândește, nici una nu isprăvește.”Înțelepciune și prostie
„Câte le gândește, rău le isprăvește.”Înțelepciune și prostie
„Cel ce începe multe nu isprăvește nimic.”Muncă și lene
„Cine la mult năzuiește, nici una nu isprăvește.”Muncă și lene Înțelepciune și prostie
„Cine se apucă de multe nu isprăvește nici una.”Muncă și lene Înțelepciune și prostie
„S-a isprăvit de moară.”Bani și avere
„Omul zice și isprăvește”Vorbă și tăcere
„De multe ori, unde cuvântul a isprăvi nu poate, is”Vorbă și tăcere
„Când a dat (s-a pus pe) fugă, atunci s-a isprăvit”Timp
„Când a dat să fugă, atunci s-a isprăvit pământul”Timp
„A murit că i s-a isprăvit zilele”Moarte
„Orbul când dă de perete socotește că s-a isprăvit”Înțelepciune și prostie
„Multe vorbesc, dar nimic nu isprăvesc”Vorbă și tăcere
„S-a isprăvit de moară”Bani și avere

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică