descânta

/des.kɨnˈta/

verb?

Etimologie

Din latină *dĭscantāre.

(v.intranz.) a rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală.
(v.tranz.) a fermeca, a vrăji (rostind descântece).
(v.tranz.) a certa, a mustra, a bate la cap.
(argou, er.) (despre bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.

Caz	Singular	Plural
verb	descânta	descântau

Sinonime: 1: vrăji, 2: fermeca, vrăji, 3: certa, mustra

„El cântă, el descântă.”Vorbă și tăcere
„Nu descântă nimeni de frică.”Sănătate și boală
„Păzește-ți gâștele când vezi că le descântă vulpea.”Prietenie și dușmănie Vorbă și tăcere
„Ce tot cânți și descânți”Vorbă și tăcere
„Ea își cântă, ea își descântă”Vorbă și tăcere
„A-l lua la descântat”Sănătate și boală
„De frică nu se descântă”Vorbă și tăcere
„Cuțitul găsit e bun de descântat.”Noroc și soartă
„L-a descântat.”Vorbă și tăcere
„Cu ban de aur se descântă dalacul la cai, și scapă.”Bani și avere Animale
„Pielea de nevăstuică e bună de descântat pentru mușcătură de șarpe”Animale Sănătate și boală
„Tu ce îi cânți, și el ce îți descântă?”Vorbă și tăcere

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică