căsătorie

/kə.sə.to'ri.e/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din căsător (învechit „soț” < casă + sufixul -ător) + sufixul -ie.

uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii.
trai comun între soți, viață conjugală; căsnicie.

„Silita căsătorie e frigură de livie.”Familie Sănătate și boală
„Silita căsătorie”Familie
„Căsătoriile sunt scrise în cer”Familie Noroc și soartă
„Dragostea e iarbă, dar căsătoria o leagă”Dragoste și iubire Familie Natură
„Căsătoria se înțelege o împreunare după lege, după voința”Familie
„La căsătorie, unire sufletească, dragoste frățească și pungă”Familie Bani și avere
„La căsătorie mai mult mintea să cercetezi decât frumu”Familie Înțelepciune și prostie
„Mare jug la om, jugul căsătoriei, dar cu dulceață îl purtăm”Familie
„Dragostea cu a ei săgeată, căsătorie ne arată”Dragoste și iubire Familie
„Dragostea e oarbă, dar căsătoria îi deschide ochii.”Dragoste și iubire — Pasiunea ascunde defectele, însă traiul în comun le scoate la iveală.

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică