cămilă

/kəˈmi.lə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din neogreacă καμήλα (kamíla) < κάμηλος (kámēlos).

(zool.) (Camelus, mai ales Camelus bactrianus) mamifer rumegător mare din Africa de Nord și din Asia, folosit la cărat și călătorie în teren arid.
(mar.) ponton din lemn pentru ridicarea navelor scufundate.
argoupersoană înaltă și cocoșată.
(tox.) persoană care se ocupă cu transportul de droguri.

Sinonime: 1: (zool.) (fig.) corabia deșertului

„Când n-ai, cămila de un ban e scumpă.”Bani și avere Noroc și soartă
„Cămila vrând să dobândească coarne și-a pierdut urechile.”Animale Înțelepciune și prostie
„A face musca cât cămila.”Minciună și înșelăciune Vorbă și tăcere
„Mincinosul, cu dăsila, face musca cât cămila.”Minciună și înșelăciune Animale
„Cămila când era un ban, nimeni nu dă nici un ban”Animale Bani și avere
„Când n-ai, cămila de un ban e scumpă”Animale Bani și avere
„A face musca cât cămila”Animale Minciună și înșelăciune
„Ca cel ce strecoară țânțarul și înghite cămila”Animale
„Cămila coarne căutând și-a pierdut și urechile”Animale Înțelepciune și prostie
„Ca cămila cu cocoașa în spinare”Animale
„Vrând cămila coarne, până-și dă urechile”Înțelepciune și prostie
„Întrebară cămila: — zi, de ce ai gușa”
„Cămila nu șchiopătează de ureche”
„Șchiopătează cămila de urechi”
„Gi are cămila îndreptă ziua întreagă”Animale

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică