cuvânta

/ku.vɨnˈta/

verb?

Etimologie

Din latină conventāre („a se întruni mereu”).

Caz	Singular	Plural
verb	cuvânta	cuvântau

Sinonime: 1: declama, declara, rosti, spune, vorbi, zice, 3: recita

„Cine de cuvânt nu înțelege, nici de ciomege.”Vorbă și tăcere
„Te apuc de cuvânt.”Vorbă și tăcere
„De la omul cinstit e destul un cuvânt.”Vorbă și tăcere Înțelepciune și prostie
„Cine de cuvânt nu înțelege, nici de ciomege”Vorbă și tăcere Înțelepciune și prostie
„Cine dă cuvânt nu ia, de falangă pește ia”Vorbă și tăcere Minciună și înșelăciune
„Ține gură cuvânt ese și se duce iară în vânt”Vorbă și tăcere
„A lăsa iară cuvânt”Vorbă și tăcere
„A nu se lăsa de cuvânt”Vorbă și tăcere
„Om de cuvânt”Vorbă și tăcere Înțelepciune și prostie
„Te apuc de cuvânt”Vorbă și tăcere
„Cu un cuvânt subțire”Vorbă și tăcere
„A nu răspunde este un cuvânt: da”Vorbă și tăcere
„Zi cu un cuvânt, neam rămâne”Familie Vorbă și tăcere
„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu”Mâncare și băutură Înțelepciune și prostie
„Dobitocul ia de bici și omul de cuvânt”Animale Vorbă și tăcere

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică