cumpli

/kum'pli/

verb?

Etimologie

Din latină complere, transformat în *complῑre. Trecerea semantică de la „a sfârși” la „a omorî” pare firească.

Caz	Singular	Plural
verb	cumplea	cumpleau

Sinonime: 1: asasina, omorî, suprima, ucide, 2: muri, deceda

„A pune pe cei blânzi sub stăpânirea celui cumplit”Înțelepciune și prostie Noroc și soartă
„Omul cumplit”Înțelepciune și prostie
„Zavistia cel mai cumplit vrăjmaș al prieteșugului și fățăr”Prietenie și dușmănie Minciună și înșelăciune
„Cu cât de urât a să năpăstui, cu atât mai cumplit a nă”Noroc și soartă
„Cine ceartă pe cel necăjit, cumplit om se înțelege”Înțelepciune și prostie
„Dragostea intră în orice inimă, fie cât de cumplită”Dragoste și iubire
„Celui cumplit, inima ca a lui Cain tremură”Moarte
„Cel rău și cumplit, cu cât mai bine îl hrănești, cu-atât”Prietenie și dușmănie
„Cine blând ca mielul la cel cumplit se arată, ca când dai”Animale Prietenie și dușmănie
„Așa cumplit ca-n vremea noastră nu-i pe pământ.” — vers reprezentativ

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică