cheful
/ˈke.ful/Etimologie
Din chef.
Definiții
- forma de singular articulat pentru chef.
chef
/kef/Etimologie
Din turcă keyf (versiunea literară keyif).
Definiții
- petrecere zgomotoasă cu mâncare, băutură (și cântec).
- stare de (ușoară) beție și de bună dispoziție a omului care a băut.
- bună dispoziție, voie bună, veselie; toane bune.
- voie, poftă, dorință.
- dorință ciudată, neașteptată; capriciu, toană.
- (înv.) tabiet.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | chef | chefuri |
| genitiv-dativ | chefului | chefurilor |
| vocativ | chefule | chefurilor |
| articulat | cheful | chefurile |
Proverbe & zicători
- „Mai bine să-i acoperi omului un ochi decât să-i strici cheful.”Sănătate și boalăVorbă și tăcere
- „Să mor cu cheful meu, iar nu cu gustul lor”Moarte
- „Până vine cheful bogatului ese (iese)”Bani și avereTimp
- „Cheful cu noroc, te ridică pe loc”Noroc și soartă
- „Până vine cheful bogatului, iese sufletul săracului.”Bani și avereTimp
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică