castravete

/kas.tra've.te/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din bulgară краставица (krástavica) < slavă (veche) krastavŭ („râios”).

(bot.) (Cucumis sativus) plantă legumicolă cu tulpina agățătoare, acoperită cu peri aspri, cu frunze mari și cu flori galbene.
(p. restr.) fructul acestei plante, de formă alungită, de culoare verde, care se consumă crud, murat sau gătit.

Sinonime: 1-2: (bot.) (prin Ban.) cucumăr, (Mold., Bucov. și Transilv.) pepene

„Nu vinde castraveți la grădinar.”Înțelepciune și prostie
„Să nu vinzi castraveți la grădinar.”Înțelepciune și prostie Muncă și lene
„A semănat castraveți. Și au răsărit scaieți.”Muncă și lene
„A vinde castraveți la grădinar.”Înțelepciune și prostie
„Samănă castraveți pe pereți.”Muncă și lene
„Castravetele și midia îți deșchide pofta văzându-le”Mâncare și băutură
„A semănat castraveți”Muncă și lene
„A ieși (a scăpa) la castraveți”Noroc și soartă
„Muierea ca castravetele, până e verde se mănâncă”Femeie și bărbat Mâncare și băutură
„Samănă castraveți pe pereți”
„Muierea văduvă tot castraveți visează”Femeie și bărbat
„A vinde castraveți la grădinar”Înțelepciune și prostie
„La grădinari castraveți să nu vinzi”Înțelepciune și prostie
„Nu vinde castraveți la grădinar”Înțelepciune și prostie
„Dacă nu leagă castraveții, să se lege la cap între ei Duminica”Natură

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică