bâlciul
/ˈbɨl.ʧjul/Etimologie
Din bâlci.
Definiții
- forma de singular articulat pentru bâlci.
bâlci
/bɨlʧʲ/Etimologie
Din maghiară bolcsu, bulcsu („hram”) (Scriban, Șăineanu, Cihac, DER); sensul vechi a fost de „praznic bisericesc”.
Definiții
- târg mare ținut la anumite epoci ale anului, la sărbătorile importante și însoțit de spectacole și de petreceri populare; iarmaroc.
- (fig.) (fam.) gălăgie, hărmălaie, zăpăceală.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | bâlci | bâlciuri |
| genitiv-dativ | bâlciului | bâlciurilor |
| vocativ | bâlciule | bâlciurilor |
| articulat | bâlciul | bâlciurile |
Proverbe & zicători
- „A se lega de cineva ca bâlciul de om sănătos”Sănătate și boală
- „Bâlciul de om se leagă, ca vița de par”Sănătate și boală
- „A nu-i fi bâlciul sănătos”Sănătate și boală
- „Bâlciul are și leac”Sănătate și boală
- „Vorbă să fie, dăm o lulea de tutun, că bâlciul se face.”Vorbă și tăcere
- „Vorbă să fie că bâlciul se face”Vorbă și tăcere
- „În ziua lucrului vine bâlciul trupului”Muncă și leneTimp
- „A mâncat o bătaie ca la bâlciul la Godi”Noroc și soartă
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică