blestema

/bles.te'ma/

verb?

Etimologie

Din latina populară blastimare < latină blasphemare.

Caz	Singular	Plural
verb	blestema	blestemau

Sinonime: excomunica

Antonime: binecuvânta

„Îl blestemă pâinea care o mănâncă.”Mâncare și băutură Minciună și înșelăciune
„Îi dai pâine și el te blestemă”Minciună și înșelăciune Prietenie și dușmănie
„Îl blestemă pâinea care o mănâncă”Minciună și înșelăciune
„Cine pe alții blestemă”Vorbă și tăcere
„La cele mai mari greșeli blestemăm pe diavolul, că el ne îndeamnă”Înțelepciune și prostie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică