binecuvânta

Etimologie

Din bine + a cuvânta. Compus ca în greacă εὐλογείν (eflogeís), slavă (veche) blagosloviti, confer latină benedicere.

Definiții

1. (v.tranz.) (despre dumnezeu) a revărsa grația divină; a blagoslovi.
2. (v.tranz.) (despre preoți) a revărsa harul divinității asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi.
3. (v.tranz.) (p.anal.) a dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu).
4. (v.tranz.) a lăuda, a slăvi pe Dumnezeu.
5. (v.tranz.) (p.anal.) a lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință.

Declinare