biciul
/ˈbi.ʧjul/Etimologie
Din bici.
Definiții
- forma de singular articulat pentru bici.
bici
/biʧʲ/Etimologie
Din slavă (veche) biči.
Definiții
- (adesea fig.) obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele să meargă.
- lovitură dată cu obiectul descris mai sus.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | bici | bice |
| genitiv-dativ | biciului | bicelor |
| vocativ | biciule | bicelor |
| articulat | biciul | bicele |
Proverbe & zicători
- „Fuge ca când îl gonește cu biciul de foc.”Animale
- „Pe cel nebun cu biciul, pe cel înțelept cu cuvântul.”Înțelepciune și prostieVorbă și tăcere
- „Fuge ca când îl gonește cu biciul de foc”Natură
- „În fine plesnește biciul”
- „Nu bate Dumnezeu cu biciul”Înțelepciune și prostie
- „Biciul lui Dumnezeu”Moarte
- „Pe cel nebun cu biciul, pe cel înțelept cu vorba”Înțelepciune și prostieVorbă și tăcere
- „De departe se aude cum îi plesnea biciul”
- „Banul e biciul dracului”Bani și avere
- „Pe cel nebun cu biciul, pe cel înțelept”Înțelepciune și prostie
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică