belele
/beˈle.le/Etimologie
Din belea.
Definiții
- forma de plural nearticulat pentru belea.
belea
/beˈle̯a/Etimologie
Din turcă belâ.
Definiții
- (fam.) întâmplare neprevăzută care aduce necaz; pacoste, bucluc.
- ființă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | belea | belele |
| genitiv-dativ | belelei | belelelor |
| vocativ | belea | belelelor |
| articulat | beleaua | belelele |
Proverbe & zicători
- „Dă Doamne sănătate, că belele curg.”Sănătate și boalăNoroc și soartă
- „Capul să trăiască, că belele curg.”Sănătate și boalăMoarte
- „De-aș mai trage cât am tras De belele nu mă las.”Noroc și soartă
- „Cine face tot la rele, el nu scapă de belele.”Noroc și soartă
- „Curg belele”Noroc și soartă
- „Câte belele”Noroc și soartă
- „Cine n-are belele”Noroc și soartă
- „Câte belele, câte bube rele, tot în capul nevestei mele.”Femeie și bărbatFamilie
Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică