baniță
/ˈba.ni.ʦə/Etimologie
Din slavă (veche) *banja („baie, vas rotund”), cu diminutivul *banica, de unde bulgară баниц (banica) („vas, vapor”) (Cihac; DAR). Semantismul român, care nu apare în slavă, se explică prin forma curentă a vasului care servește ca măsură.
Definiții
- unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat (în provinciile românești) în jurul a 21-34 l; dublă.
- vas special (făcut din doage) care are această capacitate.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | baniță | banițe |
| genitiv-dativ | baniței | banițelor |
| vocativ | baniță | banițelor |
| articulat | banița | banițele |