bâlci

/bɨlʧʲ/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din maghiară bolcsu, bulcsu („hram”) (Scriban, Șăineanu, Cihac, DER); sensul vechi a fost de „praznic bisericesc”.

târg mare ținut la anumite epoci ale anului, la sărbătorile importante și însoțit de spectacole și de petreceri populare; iarmaroc.
(fig.) (fam.) gălăgie, hărmălaie, zăpăceală.

„A se lega de cineva ca bâlciul de om sănătos”Sănătate și boală
„Bâlciul de om se leagă, ca vița de par”Sănătate și boală
„A nu-i fi bâlciul sănătos”Sănătate și boală
„Asta e bâlci cu leac”Sănătate și boală
„Bâlciul are și leac”Sănătate și boală
„Bâlci cu ochi”Sănătate și boală
„A vârî (băga) în bâlci (bâlciuri, toate bâlciurile) pe cineva”Sănătate și boală
„Vorbă să fie, dăm o lulea de tutun, că bâlciul se face.”Vorbă și tăcere
„Vorbă să fie că bâlciul se face”Vorbă și tăcere
„În ziua lucrului vine bâlciul trupului”Muncă și lene Timp
„Râde ca prostul în bâlci”Înțelepciune și prostie
„Mă duc la bâlci”Vorbă și tăcere
„A sta ca în bâlci”Vorbă și tăcere
„Din ăl bâlci mai știi care o fi dat!”Noroc și soartă
„A mâncat o bătaie ca la bâlciul la Godi”Noroc și soartă

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică