aluneca

/a.lu.neˈka/

verb?

Etimologie

Din latină lubricare.

(v.intranz.) a-și pierde echilibrul, călcând pe o suprafață lucioasă (și a cădea, a se prăbuși).
a se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor.
(fig.) a se abate, a se lăsa ispitit; a greși.

Caz	Singular	Plural
verb	aluneca	alunecau

Sinonime: 1: se da, luneca, 2: deplasa, 3: (înv. și pop.) scăpăta

„Pe cale surpată să nu calci, ca să nu aluneci.”Înțelepciune și prostie
„La vale lesne aluneci, iar în sus anevoie te urci.”Muncă și lene Noroc și soartă
„A-i aluneca ochii după ceva.”Vorbă și tăcere
„Pe cale surpată să nu calci, ca să nu aluneci”Înțelepciune și prostie
„La vale lesne alunecă, rar în sus anevoie te urci”Timp
„A-i aluneca ochii după ceva”Bani și avere
„A aluneca rău”Noroc și soartă
„A aluneca într-o parte”Noroc și soartă
„A aluneca de cade în vale”Noroc și soartă
„A se aluneca cu mintea”Înțelepciune și prostie
„Unde lucește calcă, și unde alunecă te”Înțelepciune și prostie
„De cele bune tare să te ții, că drumul spre cele rele alunecă”Înțelepciune și prostie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică