înțelepciune
/ɨn.ʦe.lepˈʧju.ne/Etimologie
Din latină intellectio, intellectionis.
Definiții
- capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor.
- cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență; spirit de prevedere.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | înțelepciune | — |
| genitiv-dativ | înțelepciunii | — |
| vocativ | înțelepciune | — |
| articulat | înțelepciunea | — |