usturoi

/us.tu'roj/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din ustura + sufixul -oi.

(bot.) (Allium sativum) plantă erbacee din familia liliaceelor, cu gust și miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al cărei bulb, format din mai mulți bulbi mici de formă lunguiață, are gust usturător, este bogat în substanțe nutritive și comestibil.
(p.restr.) bulbul acestei plante; cățel din bulbul acestei plante.

Sinonime: 1: (bot.) (Transilv.) ai

„Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu i-a mirosit.”Mâncare și băutură Minciună și înșelăciune Vorbă și tăcere — nevinovat, nesuspectat
„Până nu mănânci usturoi nu-ți miroase gura.”Mâncare și băutură Minciună și înșelăciune
„Usturoiul când îl strivești, lacrimi îți aduce”Mâncare și băutură
„Bărbat bun și usturoi dulce nu se poate”Femeie și bărbat
„Mama cu țiță să nu umble cu canforă, nici usturoi să”Femeie și bărbat Sănătate și boală
„A mînca usturoi și gura a nu-ți puți nu se poate.”Minciună și înșelăciune Mâncare și băutură Vorbă și tăcere

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică