slujbă

/ˈsluʒ.bə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din slavă (veche) služĩba.

îndeletnicire de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post.
(pop.) stagiu militar.
rarmisiune, sarcină, însărcinare.
(înv.) serviciu făcut cuiva.
îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin.

„Decât slujbă mare, mai bine stăpân mic.”Muncă și lene
„Pușca până nu se vlăguiește, slujbă bună”Muncă și lene
„Slujba cea secă, ca pâinea cea uscată”Muncă și lene Mâncare și băutură
„Slujba secă ca o nucă costelivă”Muncă și lene
„La gură mai zăbavnic și la slujbă mai pripelnic”Vorbă și tăcere Muncă și lene
„Meritul omului, după a sa destoinicie și după a sa slujbă”Muncă și lene
„Unde slujbele se vând, acolo hoțiile în mare cinste sunt”Bani și avere Minciună și înșelăciune
„În cea mai mare slujbă așa tu să urmezi, ca după acea”Muncă și lene
„Slujba e slujbă”Muncă și lene

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică