sfat

/sfat/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din slavă (veche) sŭvĕtŭ.

vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare.
adunare de oameni întruniți pentru a delibera, a lua hotărâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării.
consfătuire, consiliu.
(pop.) conversație, taifas.
rarzvon, veste, vorbă.

„Nu da sfaturi, - prostul nu le înțelege. Deșteptul e sătul de sfătuitori”Înțelepciune și prostie Vorbă și tăcere Mâncare și băutură
„Sfatul muierii muierilor folosește.”Femeie și bărbat Înțelepciune și prostie
„Mic la stat, mare la sfat.”Înțelepciune și prostie
„Omului înțelept sfaturile îi sunt zadarnice.”Înțelepciune și prostie
„Cine nu primește sfat, Nu e nici de ajutat.”Înțelepciune și prostie Vorbă și tăcere
„Sfatul după faptă, e manta după ploaie.”Înțelepciune și prostie Timp
„Sfatul muierilor folosește”Femeie și bărbat Înțelepciune și prostie
„S-au adunat la sfat”Vorbă și tăcere
„Omului înțelept sfaturile îi sunt zădarnice”Înțelepciune și prostie
„Care nu primește sfat”Înțelepciune și prostie
„Nu dă sfat”Înțelepciune și prostie
„Nu-ți da sfatul”Înțelepciune și prostie
„Sfatul după faptă, e manta după ploaie”Înțelepciune și prostie Timp
„Știe sfaturi să dea”Vorbă și tăcere
„S-a strâns la sfat”Vorbă și tăcere

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică