scârbă

/'skɨr.bə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din slavă (veche) skrŭbĩ.

aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă.
rarceea ce provoacă scârbă sau, (p.ext.), spaimă, groază.
(fam.) epitet pentru o ființă murdară, dezgustătoare sau josnică, mârșavă; (p.ext.) epitet pentru o ființă neînsemnată.
faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie.
(la pl.) vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături.
(reg.) întristare, mâhnire, supărare.
grijă, necaz; nenorocire.
(înv.) mânie, furie; dușmănie.

„Câți munte și scârba lui”Natură
„A se întâlni cu scârba-n drum”Sănătate și boală
„Scârba e boala cea mai grea de lecuit”Sănătate și boală
„Omului, la scârbă, dragaica îi lipsește”Sănătate și boală
„Smerit dar nu prefăcut, și cucernic dar nu viclean, căci scârbă”Înțelepciune și prostie
„Puturos nici cum să fii, nici soios la haine că scârbă aduci”Muncă și lene Sănătate și boală
„Unde-i scârba, acolo-i și dragostea”Dragoste și iubire
„Câși munte și scârba lui”Natură
„Bucuria și scârba sunt două surori care”Timp

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică