scurma

/skur'ma/

verb?

Etimologie

Probabil latină excorrimare.

(v.tranz. și intranz.) (pop.) a răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură.
(v.tranz.) (fig.) a preocupa (chinuind sufletește); a irita.

Caz	Singular	Plural
verb	scurma	scurmau

„Și o găină chioară scurmând găsește câteodată mărgăritare.”Noroc și soartă Muncă și lene
„Găina până nu scurmă nu-și găsește mâncare.”Animale Muncă și lene
„Și o găină chioară scurmând găsește câte-odată măr”Noroc și soartă
„Găina de ce scurmă?”Animale
„Găina se hrănește de acolo de unde scurmă”Muncă și lene
„Găina scurmă și în gramadă”Muncă și lene
„Îl scurmă paralele în pungă”Bani și avere
„Scurmă în piatră”Muncă și lene
„Găina până nu scurmă nu-și găsește”Muncă și lene Animale
„Găina până nu scurmă nu mănâncă”Muncă și lene Mâncare și băutură
„Găina până nu scurmă, nu se ține sătulă”Muncă și lene Mâncare și băutură

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică