nătăfleață

/nə.təˈfle̯a.ʦə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din nătăfleț.

persoană care este lipsită de istețime, care nu știe să se descurce, pe care o înșală cu ușurință toți; (p.ext.) persoană proastă, toantă, nătângă.

„Omul cât trăiește-nvață, și moare tot nătăfleață.”Înțelepciune și prostie Moarte
„Pică pară mălăiață, în gura lui Nătăfleață.”Noroc și soartă Vorbă și tăcere
„Pica para mălâiața, să te mănânce Nătăfleață.”Mâncare și băutură Noroc și soartă
„Pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață.”Noroc și soartă
„Nătăflete”

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică