mincinos

/min.ʧi'nos/

adjectiv?

Etimologie

Din minciună + sufixul -os.

(adesea substantivat) care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt.
fals, neadevărat, neîntemeiat.
(fig.) amăgitor, înșelător; himeric.

„Să dea Dumnezeu să rămân prooroc mincinos.”Minciună și înșelăciune
„Cine se laudă că nu e mincinos, trebuie crezut pe jumătate.”Minciună și înșelăciune Vorbă și tăcere
„Mincinos pe mincinos nu poate înșela.”Minciună și înșelăciune
„Tânăr mincinos, bătrân hoț.”Minciună și înșelăciune Timp
„Dacă la păr mincinos, dară la grai tot mai vârtos?”Minciună și înșelăciune Vorbă și tăcere
„Să dea Dumnezeu să rămân prooroc mincinos”Minciună și înșelăciune
„Mincinos, soț furtișagului”Minciună și înșelăciune
„Cine se învață mincinos, când spune”Minciună și înșelăciune
„Cine se laudă că nu e mincinos, trebuie”Minciună și înșelăciune Vorbă și tăcere
„Mai ușor ajungi mincinos decât câine”Minciună și înșelăciune Animale
„Mincinos pe mincinos nu poate înșela”Minciună și înșelăciune
„Tânăr mincinos, bătrân hoț”Minciună și înșelăciune Timp
„Cine se învață mincinos, cînd spune adevărul, se bolnăvește.”Minciună și înșelăciune Înțelepciune și prostie Vorbă și tăcere

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică