mândrie

/mɨnˈdri.e/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din mândru + sufixul -ie.

sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii.
ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire.
sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii.

Sinonime: 1: semeție, onoare, 2: fală, fudulie, 3: orgoliu, măreție, trufie, îngâmfare

„Prostia și mândria cresc pe aceeași creangă.”Înțelepciune și prostie
„Mândria orbește pe om.”Înțelepciune și prostie
„Mândria orbește pe om”Înțelepciune și prostie
„Mândria vine înaintea căderii”Înțelepciune și prostie
„Lipsa și sărăcia smerește și mândria cea”Bani și avere Înțelepciune și prostie
„Din mândria egoismului se naște urâciunea către însuși”Înțelepciune și prostie
„Mândria ne face să ne arătăm cu daruri, și când nici un”Bani și avere Înțelepciune și prostie
„Voinicia pe om îl ridică până sus în cer, iar mândria îl coboară”Înțelepciune și prostie
„Femeia harnică e mândria casei.”Femeie și bărbat Familie Muncă și lene — Vrednicia femeii aduce cinste întregii familii.

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică