grindă

/'grin.də/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din slavă (veche) grenda.

element de construcție din lemn, oțel, beton armat etc., cu lungimea mare în raport cu celelalte dimensiuni, folosit de obicei la asigurarea rezistenței unei construcții.

„Nici din grindă cerc de bute, nici din mojic om de frunte.”Înțelepciune și prostie
„A pune ochii în grindă.”Moarte Sănătate și boală
„A tăia în grindă.”Moarte
„Până dă cu căciula în grindă”Vorbă și tăcere
„Nici din grindă nu cere de băut”
„Când grindă dă în sus, să plesnească în jos, ce păcat”
„A pune ochii în grindă”
„Se tot înalță până dă cu capul de grindă”Înțelepciune și prostie
„A încresta în grindă”Muncă și lene
„A tăia în grindă”Muncă și lene

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică