duhul
/ˈdu.hul/Etimologie
Din duh.
Definiții
- forma de singular articulat pentru duh.
duh
/duh/Etimologie
Din slavă (veche) duhŭ.
Definiții
- (în superstiții) ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie.
- spirit rău, drac, diavol.
- suflet, spirit (al unei ființe).
- (înv.) respirație, suflare, răsuflare.
- (înv.) duhoare.
- capacitate intelectuală, minte, inteligență; umor, spirit.
- (fig.) idee, aspirație.
- (înv.) caracter, fire, natură, temperament.
- notă caracteristică, specific.
- sens adevărat al unui text, esență; intenție.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | duh | duhuri |
| genitiv-dativ | duhului | duhurilor |
| vocativ | duhule | duhurilor |
| articulat | duhul | duhurile |
Proverbe & zicători
- „Sărac cu duhul.”Bani și avereNoroc și soartă
- „Duhul omului e ca o funie; de ce o întinzi, de ce slăbește.”Sănătate și boalăÎnțelepciune și prostie
- „Duhul ușor și zadarnic la orice vânt să”Înțelepciune și prostie
- „Duhul ușor și sburdalnic de orice vânt”Înțelepciune și prostie
- „Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora”Noroc și soartă
- „Iscusiunea născocește, duhul ghicește și isprava săvârșește”Înțelepciune și prostieMuncă și lene
Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică