cuvânt

Etimologie

Din latină conventus („adunare, întrunire”), conventum („înțelegere”). Înrudit cu franceză couvent („mănăstire”).

Definiții

1. unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor.
2. gând, idee exprimată prin vorbe.
3. subiect de vorbă, de povestire, istorisire.
4. cuvântare, discurs, conferință.
5. învățătură, îndrumare, sfat: p. ext. dispoziție, ordin.
6. promisiune, făgăduială.
7. părere, opinie exprimată.
8. libertate, drept de a revendica ceva.
9. (mai ales la pl.) discuție, ceartă, ciorovăială.
10. motiv, rațiune, cauză.
11. (înv.) știre, veste, informație.
12. (înv.) înțelegere, pact, acord, convenție.
13. rarfacultatea de a vorbi.
14. (inform.) format standard în care se înscriu datele și instrucțiunile la (mini)calculatoare.

Exemple

• Un cuvânt nou intrat în limbă.

Declinare

Sinonime: 1: termen, vorbă, (livr.) verb, vocabulă, (pop.) zicere, (reg.) boace, (înv.) glas, grai, limbă, parolă, vorbire, voroavă, 2: spusă, 3: istorisire, 4: discurs, conferință, 6: angajament, 8: libertate, drept, 11: zvon, 13: voce, grai

Etimologie

Din latină conventāre („a se întruni mereu”).

Definiții

1. rar(v.tranz.) a vorbi, a grăi, a zice.
2. (v.tranz.) a ține un discurs.
3. a recita.
4. (v.intranz.) a avea facultatea de a articula cuvinte.

Declinare

Sinonime: 1: declama, declara, rosti, spune, vorbi, zice, 3: recita