cumpătul
/ˈkum.pə.tulEtimologie
Din cumpăt.
Definiții
- forma de singular articulat pentru cumpăt.
cumpăt
/ˈkum.pət/Etimologie
Din latină compitus (= computus „socoteală”).
Definiții
- echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpânire de sine; cumpătare.
- rarîncercare grea la care este supus cineva.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | cumpăt | — |
| genitiv-dativ | cumpătului | — |
| vocativ | cumpătule | — |
| articulat | cumpătul | — |
Proverbe & zicători
- „Cumpătul ține sănătatea omului, și hărnicia ține averea.”Sănătate și boalăBani și avereMuncă și lene
- „Doctorul cel mai bun este cumpătul.”Sănătate și boală
- „Cumpătul nu strică umbletul.”Înțelepciune și prostie
- „Își pierde cumpătul ca țiganul umbletul.”Înțelepciune și prostie
- „Cumpătul ține sănătatea omului, și hăr”Sănătate și boală
- „Doctorul cel mai bun este cumpătul”Sănătate și boală
- „A-și pierde cumpătul și umbletul”Înțelepciune și prostie
- „Cumpătul”Înțelepciune și prostie
- „Își pierde cumpătul”Înțelepciune și prostie
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică