← înapoi la căutare

cui

/kuj/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din latină cuneus.

Definiții

piesă mică, cilindrică sau în patru muchii, de metal sau de lemn, turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc.
cuier simplu de perete.
nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui.

Declinare

Caz	Singular	Plural
nominativ-acuzativ	cui	cuie
genitiv-dativ	cuiului	cuielor
vocativ	cuiule	cuielor
articulat	cuiul	cuiele

cuiul

/ˈku.jul

substantiv?

Etimologie

Din cui.

Definiții

forma de singular articulat pentru cui.

Proverbe & zicători

„Tot cuiul își află gaura.”Noroc și soartă
„Cuiul cel nou scoate pe cel vechiu afară.”Timp
„A fi cu cuiul la inimă.”Dragoste și iubire
„Cuiul lui Pepelea.”Înțelepciune și prostie Noroc și soartă
„Tot cuiul își află gaura”Noroc și soartă
„Cuiul pe cui scoate”Noroc și soartă
„Cuiul cel nou scoate pe cel vechi afară”Timp
„A lovit cuiul în cap”Înțelepciune și prostie
„A fi (sta, rămâne) cu cuiul la inimă”Dragoste și iubire
„Până și cuiul din părete”Natură
„Cuiul lui Pepelea”Vorbă și tăcere

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Vezi toate proverbele →

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică