cofă

/'ko.fə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din bulgară кофа (kofa), sârbocroată kofa.

vas de formă (relativ) cilindrică, făcut din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut; doniță; (p.ext.) conținutul unui astfel de vas.

„A căuta cofe de Moși.”Bani și avere Noroc și soartă
„A pune în cofă pe cineva.”Minciună și înșelăciune Bani și avere
„A pune în cofă pe cineva”Minciună și înșelăciune
„A turna cu cofa”Vorbă și tăcere
„Ca din cofă”Vorbă și tăcere
„De-ți va ieși cu cofă (doniță) plină înainte, îți va merge bine.”Noroc și soartă
„A căuta cofe de Moși”Timp
„De-ți va ieși cu cofă (doniță) plină înainte, îți va merge”Noroc și soartă

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică