clopot
/ˈklo.pot/Etimologie
Din slavă (veche) klopotŭ < proto-slavă *klopotъ.
Definiții
- obiect metalic tronconic, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice.
- sunet de clopot.
- piesă în formă de clopot, cu diverse întrebuințări (în industrie).
- capac de sticlă de forma unui clopot, care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc.
- instrument muzical de percuție de forma tubulara, folosit in muzica clasica pentru a produce sunetul clopotului.
Exemple
- Clopotul al unei biserici.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | clopot | clopote |
| genitiv-dativ | clopotului | clopotelor |
| articulat | clopotul | clopotele |
Sinonime: 1: (Olt., Transilv. și Ban.) harâng, (Mold., Transilv. și Maram.) țingălău, (prin Ban.) zvon, 3: talangă