cloci

/kloˈʧi/

verb?

Etimologie

Din bulgară клочи (kloči). Confer friulană clucî.

(v.tranz. și intranz.) (despre păsări) a ședea pe ouă pentru a scoate din ele pui.
(v.tranz.) (fig.) a pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil).
(v.tranz.) a se gândi în tăcere și insistent la ceva.
(v.intranz.) (fig.) a sta inactiv; a lenevi, a trândăvi.
(v.refl.) (despre lichide, alimente stătute) a căpăta un miros urât și un gust prost; (p.ext.) a se strica, a se altera.

Caz	Singular	Plural
verb	clocea	cloceau

„Bufnița nu clocește privighetori.”Animale Natură
„Găina când prea mult ne cârcârățește, nu prea ne clocește.”Animale Vorbă și tăcere
„Degeaba a clocit cloșca.”Animale Muncă și lene
„Bufnița nu clocește privighetori”Animale
„Găina cum naște oul, la clocit gândește”Animale
„Găina care clocește niciodată nu e grasă”Muncă și lene
„Pute a ouă clocite.”Mâncare și băutură Animale
„Îmbrățișarea te încălzește, ca cloșca când clocește”Dragoste și iubire
„Degeaba a clocit cloșca!”Animale
„Găina care clocește, niciodată nu e grasă”Muncă și lene Mâncare și băutură

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică