clin

/klin/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din slavă (veche) klinŭ („cui”).

bucată (triunghiulară, trapezoidală etc.) de pânză sau de stofă, folosită în croitorie ca piesă componentă a unui obiect de îmbrăcăminte sau ca adaos pentru a lărgi o îmbrăcăminte.
petic de pământ sau de pădure în formă de triunghi sau de formă îngustă.

„Cu nebunul să nu-ți pui nici în clin, nici în mânecă.”Înțelepciune și prostie Prietenie și dușmănie
„Cu omul prost să nu ai a face nici în clin, nici în mânecă.”Înțelepciune și prostie
„Cine-și bagă în clin cu nebunul e mai nebun ca dânsul.”Înțelepciune și prostie
„Cu nebunul să n-ai nici în clin, nici în mânecă.”Înțelepciune și prostie
„Cu nerodul să nu-ți bagi nici în clin, nici în mânecă.”Înțelepciune și prostie
„A nu avea nici în clin, nici în mânecă cu cineva”Prietenie și dușmănie
„Nu-ți lipsește clin, dar muma întreagă!”Familie
„Cu nebunul să nu-ți pui nici în clin, nici în coate”Înțelepciune și prostie
„Cu nerodul să nu-ți bagi nici în clin nici în coasă”Înțelepciune și prostie
„Nu-ți lipsesc clin, să-ți cos, că îți lipsesc”Muncă și lene
„Cu nebunul nici în clin, nici în mânecă, că de viață te”Înțelepciune și prostie
„A nu avea clinii toți”Bani și avere
„Cu nebunul să nu-ți pui nici în clin, nici în mânică.”Înțelepciune și prostie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică