ciubucul
/ʧuˈbu.kul/Etimologie
Din ciubuc.
Definiții
- forma de singular articulat pentru ciubuc.
ciubuc
/ʧuˈbuk/Etimologie
Din turcă çubuk.
Definiții
- pipă (orientală) cu țeava lungă.
- țeavă de lulea.
- ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc.
- (fig.) (fam.) avantaj sau câștig ilicit.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | ciubuc | ciubucuri |
| genitiv-dativ | ciubucului | ciubucurilor |
| vocativ | ciubucule | ciubucurilor |
| articulat | ciubucul | ciubucurile |
Proverbe & zicători
- „A-și lua traista și ciubucul.”Bani și avereFamilie
- „Altui îi se arde barba, altul vrea să-și aprindă ciubucul”Noroc și soartă
- „Grecu' și-a aprins ciubucul de la candelă”Înțelepciune și prostie
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică