Etimologie

Cuvânt care coincide în același timp cu posibilitățile expresive ale rădăcinii cioc, și cu formațiile mai mult sau mai puțin identice din alte limbi. Confer slavă (veche) čekanŭ, bulgară чукан (čukan), čekan, sârbo-croată čekanj, čekanac; ruteană, rusă čekan, turcă çakan, maghiară csákány, csokány, neogreacă τσοϰάνα (tsokána), τσόϰανος (tsókanos), albaneză çekan. Legătura și filiația acestor cuvinte este practic imposibil de stabilit. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 54 și DAR presupun că română provine din slavă (după Conev 66, din bulgară; după Skok 63, din sârbo-croată); însă tot Miklosich, Wander., 14, derivă forma ruteană din română. După Roesler 608, izvorul cuvântului român trebuie căutat în turcă; după Philippide, Bausteine, 57, în neogreacă, și după Philippide, II, 705, posibil în albaneză, în timp ce Meyer, Neugr. St., II, 89 și Schuchardt, ZRPh., XV, 104, se gândesc la izvoare onomatopeice. Cuvântul român nu pare să provină din slavă, unde este vorba de o formație relativ modernă (confer Berneker 135, care crede că formele slave provin din turcă). Este mai probabil, să fie formații spontane, care pot coincide în slavă și în română, căci în ambele există condițiile necesare pentru producerea lor, respectiv rădăcina expresivă čok- și sufixul -an. Pentru sensurile de „trunchi, tulpină”, confer derivatele lui bot; sensul de „pahar, țoi” vine de la obiceiul de a ciocni paharele înainte de a se bea.

Definiții

1. unealtă formată dintr-un corp de metal, de lemn, de cauciuc dur etc., de forme și dimensiuni variate, prevăzută cu un mâner, folosită, manual sau mecanic, la bătut sau la prelucrat materiale rezistente.
2. nume dat unor obiecte sau instrumente asemănătoare ca formă cu ciocanul.
3. unealtă folosită la lipirea cu cositor a unor metale.
4. (spec.) (sport) instrument de aruncat, format dintr-o bilă de metal prinsă de o coardă de sârmă terminată cu un mâner; (p.ext.) probă sportivă de atletism practicată cu acest instrument.
5. (spec.) fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului, ale xilofonului etc.
6. (spec.) fiecare dintre fusele vârtelniței.
7. unul dintre cele trei oscioare care alcătuiesc urechea medie.
8. (pop.) păhărel în formă de sticluță, cu gâtul strâmt și lung, din care se bea o băutură alcoolică; cinzeacă.
9. conținutul unui asemenea păhărel.
10. (reg.) știulete de porumb (curățăt sau nu de boabe); ciocălău.

Declinare

Etimologie

Din ciocan.

Definiții

1. forma de singular articulat pentru ciocan.