călători

Etimologie

Din călător.

Definiții

1. (v.intranz.) a face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum.
2. a fi călător, a fi la drum.
3. (v.refl.) (fig. reg.) a se sfârși; a muri.

Exemple

• Pe unde n-a călătorit?

Declinare

Sinonime: 1: colinda, cutreiera, peregrina, umbla, voiaja, (rar) drumui, (înv.) strănici

Etimologie

Din călător.

Definiții

1. forma de masculin plural pentru călător.

Definiții

1. forma de plural nearticulat pentru călător.

Etimologie

Din cale + sufixul -ător. Origine disputată. Totuși, trebuie să semnalăm posibilitatea ca legătura între cale și călător să fi fost stabilită a posteriori de imaginația populară. Călător ar putea fi o derivație normală de la caballus sau, mai bine zis, de la o formă verbală derivată de la acest cuvânt. Ideea de „călătorie” era strâns legată de cea de „a călări”, confer germană reisen și reiten. Dacă presupunem că latină caballus a format aceeași derivație ca equus, verbul *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept derivarea cuvântul călător „persoană care merge călare”" și, mai târziu, „persoană care călătorește”.

Definiții

1. persoană care călătorește, care se află în călătorie.

Exemple

• Un călător obosit de drum.
• Un călător întârziat trecea strada.

Declinare

Sinonime: drumeț, (reg.) drumaș, (Transilv.) drumar, drumătoriu, pasager, (înv.) strainic, trecător