belciug

/belˈʧjuɡ/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din slavă (veche) *bĕličugŭ. Totuși, cuvântul nu este slav, ci turc (= bilezik „brățară”).

„A-i pune belciug în nas.”Vorbă și tăcere
„Unde e calabalâc e și belciug.”
„Belciug de aur la râtul porcului”Animale Bani și avere
„A pune belciug în nas”
„Porcului, să nu-i pui belciug de aur în nas”Bani și avere
„Omul învățat și necinstit, e ca belciugul”Înțelepciune și prostie Minciună și înșelăciune

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică