îmbuca

/ɨm.buˈka/

verb?

Etimologie

Din latină * imbuccare (< bucca „gură”).

(v.tranz.) a vârî în gură ceva de mâncare; a mânca (în pripă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată.
(v.refl.) (despre piese) a intra cu un capăt în altă piesă; a se împreuna, a se uni.

Caz	Singular	Plural
verb	îmbuca	îmbucau

„Îmbucă de pare că se bat lupii la gura lui.”Mâncare și băutură
„Omul se îmbată și de inimă rea și de inimă bună. Stă, îmbucă lăcomește, ca un lup când se pripește.”Mâncare și băutură Animale
„Cât ai îmbuca odată.”Timp
„Stă, îmbucă lăcomește”Mâncare și băutură
„Îmbucă de pare că se bat lupii la gura lui”Mâncare și băutură Animale
„Cât ai îmbucă odată”Mâncare și băutură
„Acesta cu, nu vreau, se îmbucă și se suge”Mâncare și băutură
„Cine te sperie, te și îmbucă”Vorbă și tăcere
„Cască plapoma și mă îmbucă”Mâncare și băutură
„Eu i-am dat mălaiu, el mi-a îmbucat mâna.”Mâncare și băutură Minciună și înșelăciune

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică