vestă

/'ves.tə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din franceză veste.

obiect de îmbrăcăminte scurt, fără mâneci și fără guler, purtat de bărbați sub haină și de femei peste bluză.

/'ves.te/

substantiv?gen feminin

Din slavă (veche) vestĩ.

fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație.
zvon; (p.ext.) faimă, renume.

„Îi merge vestea ca de popa tuns.”Vorbă și tăcere
„Cine aduce veste, veste duce.”Vorbă și tăcere
„Dacă este, este, nu mai da la toți de veste.”Vorbă și tăcere
„Corbul niciodată nu aduce veste bună”Vorbă și tăcere Noroc și soartă
„Îi merge vestea și povestea”Vorbă și tăcere
„L-a apucat Paștile fără veste”Timp
„Îi merge vestea ca de popă tuns”Vorbă și tăcere
„Vestea bună de departe ne înveselește îndată”Vorbă și tăcere
„Ca sunetul de topoare, când ciocănesc în pădure, ce dă de veste”Natură
„Când îți tragi mustățile, și pică păr din ele, ai să auzi vești”Noroc și soartă
„Veste-poveste”Vorbă și tăcere
„Veste bună, Sarcal”Vorbă și tăcere

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică