ureche

Etimologie

Din latină oricla (= auricula).

Definiții

1. fiecare dintre cele două organe ale auzului și echilibrului, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului omului și mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă; partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii.
2. (Fig.) facultatea de a auzi; simțul auzului; auz.
3. (Pop.) organul respirator al peștilor; branhie.
4. gaura acului (prin care se petrece ața sau sfoara).
5. cheotoarea de piele sau de pânză care se coase la marginea posterioară de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior.
6. toartă; inel, belciug. Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă.
7. (La pl.) porțiune ieșită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui toc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc.

Declinare

Sinonime: auriculă, pavilionul urechii, (rar.) pâlnie, scoică. 2. v. auz. 3. v. toartă. 4. ga-ură, (prin Transilv.) toartă. (~ la acul de cusut.) 5. (BOT.) urechea-babei (Peziza aurantia) = urechiușă, (reg.) babă; urechea-iepurelui (Bupleurum rotundifolium) = (reg.) lăutoare, urechelniță, ureche-tătărască; urechea-porcului (Salvia verticillata) = (reg.) jaleș.

Etimologie

Din ureche.

Definiții

1. (v.tranz.) a trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); (p.gener.) a bate (un copil).