trâmbița

/trɨm.bi'ʦa/

verb?

Etimologie

Din trâmbiță.

(v.intranz.) a cânta, a suna din trâmbiță.
(v.tranz.) (fig.) (fam.) a face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba.

Caz	Singular	Plural
verb	trâmbița	trâmbițau

/'trɨm.bi.ʦə/

substantiv?gen feminin

Din slavă (veche) tronbica.

„Trufia e trâmbița căderii.”Înțelepciune și prostie
„Dacă faci bine, nu trâmbița în lume.”Vorbă și tăcere
„Decât trâmbiță din sat străin, mai bine slută din satul tău”Familie Prietenie și dușmănie
„A trâmbița”Vorbă și tăcere
„Trufia e trâmbița căderii”Înțelepciune și prostie
„Dacă faci bine, nu trâmbița în lume”Vorbă și tăcere
„Tră mintuitlu și musconlu 'i trâmbiță”Înțelepciune și prostie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică