trăsură

/trə'su.rə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din tras + sufixul -ură.

vehicul pe patru roți, cu arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor.
(astron.; pop.; art.) constelația Vizitiul.
(înv.) linie a feței; trăsătură.
(înv.) linie de hotar între două proprietăți.
suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini.

„Judecata e ca o trăsură cu două oiști, când înainte, când înapoi o poți mâna.”Înțelepciune și prostie
„Judecata e ca o trăsură cu două oiști”Înțelepciune și prostie
„Cu trăsura de la mă-sa”Familie
„S-a rușinat ca calul când cârligă trăsura”Animale
„Nu alerga după trăsura care nu te așteaptă”Timp
„Alergă după trăsura ce nu-l așteaptă”Timp
„Nemțul cu trăsură”

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică